Cat am
fost copil am crezut cu toata fiinta mea in minuni desi nu am vazut nici una.
Acum, cand am crescut le vad, le recunosc....dar nu mai cred. Nu pentru ca nu
as vrea, ci pentru ca nu mai pot.
Vezi tu..noi oamenii
suntem facuti din pulbere, amestecata cu
franturi din Iubire. Topiti in Lumina. Inecati in praf de stele.Scaldati in
Bucurie.Izbiti de Liniste. Mangaiati de
Pace.
Sarutati de Duhul Lui.
Si
plini....Plini de Cer! Pana deschidem
ochii.Si crestem....
Dupa ce crestem strigam ca Timpul trece! Desi
cineva zicea ca noi suntem cei care trecem... Si cu cat adunam anii cu atat
creste distanta dintre noi si Cer. Cu cat adunam regretele cu atat scade
distanta dintre noi si Iad.Insa pentru multi vorbesc de lucruri care nu mai
conteaza...desi sunt esentiale.Iar lucrurile inceteaza sa mai conteze.. atunci
cand nu mai sunt ascultate. Pacat ca aflam asta doar cand altceva nu ne mai
ramane...
Dupa ce crestem,
invatam cuvinte. Si folosim tot mai
multe. Nu pentru ca ne trebuie ci pentru ca ceva trebuie sa umple lipsa unei
imbratisari, a unei priviri, a unui zambet. Ceva trebuie sa umple lipsa
lacrimilor....Da! Am scris bine. Lacrimi. Cumva trebuie spalat si sufletul...cum
altfel fara lacrimi?
Dupa ce crestem....iubim.
Iubim masinile, internetul, casele cele mai mari, potofelul cel mai gros,
tentatiile de orice fel...iubim orice ne afunda tot mai mult. Pentru ca atunci
cand esti acoperit de noroi iar tu crezi ca e miere, nu-ti dai seama ca aluneci
in jos. Iubim cu tot sufletul acestea. Si ‚acestea’ ne iubesc pe noi....Ai
relatia perfecta cu Diavolul....Si tu crezi ca-i Dumnezeu...
Dupa ce
crestem....uitam. Uitam sa ne punem pe genunchi.Ni se pare greu sa ne aplecam
si sa ne asezam jos cateva minute. Mai bine facem cateva ore de Yoga. In plus
care e diferenta dintre cateva lacrimi si cateva mmmm-uri? Tot acum, uitam ca greselile nu trebuie repetate. Motiv pentru
care facem aceleasi lucruri, sub o alta forma.
Dupa ce
crestem.....nu vrem sa mai traim. Iar atunci ne plangem de suferinta noastra,
de bucuria altuia, de Dumnezeu. Nu-i plangem Lui. Ne plangem de El.Si ne tot
plangem pana uitam de ce o facem. Si atunci cautam un nou motiv pentru care sa
o luam de la inceput.
Dupa ce
crestem....facem multe. Si aproape toate rele. Dar in acel ‚aproape’ este
Dumnezeu.Franturi din Iubire.Praf de stele. Bucurie. Liniste. Pace.Duh. Cer!
Acel ‚aproape’ ne-aminteste cine ar trebui sa fim.
Pentru
ca de fiecare data, dar de fiecare data, inainte de a pune capul in jos, ne uitam
spre cer.
Stii de ce? Pentru ca de acolo venim. Doar ca
crestem....si uitam.
Cat am fost
copil, am crezut.... Dupa ce am crescut, vad...dar nu mai cred. Nu pentru ca nu
as vrea, ci pentru ca nu mai pot.
Fotografie: Cristina Loghin
- 2:27 AM
- 0 Comments
