In secolul XIX femeile erau curtate,in secolul XX femeile erau curtate, in secolul XXI femeile...Oh,trecem peste, deoarece nu gasesc cuvantul potrivit pentru modul de manifestare a dorintei de curtoazie a baietilor din ziua de azi.De mentinat,inainte de toate, ca fac referire la 'domnii' care se recunosc in descriere.Fiindca din fericire nu sunt toti la fel.Sper.....

Ar trebui sa incep cu aprecierea 'originalitatii' de care dati dovada.Noi fetele, 'adoram' inceputurile in genul:'Ne cunoastem de undeva ,papusa?', ca in timpul in care pui intrebarea sa te arunci pe scaunul de la masa unde fata vroia doar sa-si savureze cafeaua in liniste, dar mai ales singura.Sin-gu-ra!Poate pe silabe se retine mai usor.

Acum, serios dragii mei...Chiar nu puteti fi un pic  mai originali decat batranul Google?

Stiti, in loc de replici preluate de pe net, a-ti putea incepe cu o intrebare simpla, usor de retinut pentru cei in cauza si in acelasi timp politicoasa...'Este ocupat locul?'(Referitor la masa unde domnisoara isi savura cafeaua). Dar sa spunem ca asta se mai iarta.

Suna telefonul...beep!Si atat!Ce?Voia mai mult?Doamne...doar nu ai sa suni tu 'tipa aia buna' sa o anunti ca ai ajuns in fata blocului.Sa sune ea!Tu ai lucruri mai importante de facut.Poate sa-ti mai pui un pic de gel in par pe langa cele doua kg care le ai deja.Niciodata nu e prea mult....

Bine...vine fata.Sa nu te dai jos din masina sa deschizi portiera.Bineinteles,cea din stanga stii cum se deschide...are acolo o mica clapeta , tragi...si minune!Se deschide!Stii...cea din dreapta functioneaza pe acelasi sistem.Si crede-ma:nu curenteaza.Esti in siguranta bunul meu 'domn'.

A...stiai?Pe langa freza ta ne dai gata cu ochelarii de soare.Gata...am inteles!Soarele orbeste cand e aproape apus...si tu nu ai vrea sa faci vreun accident.

Si am ajuns in fata restaurantului.Bine,initial te-ai gandit sa tii fata in masina.Ce daca e prima intalnire?Dar hai totusi..sa nu te risti.Ah, din nou portiera aceea  nenorocita care curenteaza.Dar trecem peste.

Deschide usa restaurantului.Te-ai fi asteptat sa se dea la o parte si sa lase domisoara in  fata.Gresit!'Gentleman-ul' nostru intra el primul.Desigur, asta dupa ce si-a inghesuit pe usa ego-ul sau in mixaj cu fitele.Si intra el.Doar nu voiai sa intri tu prima!Draga mea....cand o sa mai ai ocazia sa privesti spatele zeului Adonis?Ah...esti o norocoasa si tu nici nu realizezi asta....

Acum alegem masa.Nu prea la lumina.Cu cat e mai la intuneric cu atat mai bine.Poate,poate...ei, ne abtinem de la fanteziile 'domnului' in cauza.

Bine...Sa ne asezam.Bineinteles, luam pozitia de valoros.Oh...ai dat-o pe spate.Asa.....acum sa incercam sa ne cunoastem mai bine.

Incepe el cu inimile care le-a frant,numarul infinit de domnisoare cazute la picioarele lui, si nu in ultimul rand, fostele lui iubite(fiecare cu cate un defect povestit foarte pe larg printre rasetele lui).Acestea,bineinteles, vor fi vesnic indragostite de el.

Si continua tot el cu....ooo....fata care i-ar place.Descrirea ei: foarte slaba, foarte machiata, mereu in colanti, si mereu pe tocuri foarte inalte.A da!Cu experienta.Sa aiba experienta!(Si....nu, nu la gatit se referea 'experienta').Dar ssst!Gusturile nu se discuta.Nici macar cele proaste....

Acum ar fi si randul tau sa povestesti ceva.....Nu!Imi pare rau.Dar experienta ta este infima pe langa a lui.El care a facut atatea lucruri, ce includ: fete, cluburi, fete, scoala obligatorie, din nou fete....Ce ai putea spune tu?Ca ti-a placut ultimul roman care l-ai citit?Sigur!Insa doar daca era din categoria Sandra BrownCu altele...nu ai sa faci mare conversatie.

Ah!Sa nu uitam!Cat ne mai place cand ne arunci fumul de tigara in fata, in timp ce ne complementezi decolteul.....pardon!Ochii.Da.In timp ce ne complementezi ochii.

Bun.E timpul sa mergem acasa.Sa te duca acasa la tine.Ah...un pic dezamagit baiatu'.Nu de alta, el tot acasa voia sa te duca.Dar...la el acasa.Ei, asta e.Poate data viitoare.

Ajungem la masina.Aceeasi  portiera care curenteaza.Pfff..energia asta statica.

Pornim masina.Ce zici de ceva muzica sa destindem atmosfera?Da!...Manele!Sa nu ma intelegeti gresit.Nu sunt printre preferatele mele, dar nici nu am nimic cu ele.Cat timp nu sunt date la maxim de la prima intalnire...

Dragul meu....gusturile pe care nu le ghicesti, le afli prin intrebari.Asta ca sa nu ne ucizi pasiv, si orice sansa de revedere sa se sinucida.

Am ajuns acasa.Daca tot nu acasa la el...poate macar de un sarut de 'despartire' are baiatul parte...

'Nu.'.......Liniste deplina.Doar sunetul prabusirii orgoliului masculin ce se mai aude....Nu!? Tu chiar ai zis 'nu'?

Cata insolenta domnisoara din partea ta, fata de zeitatea adonisiana ce se afla langa tine.Cum a indraznit 'papusica' sa faca asa ceva!?Of...dragule...Nu stiai, asa-i? Nu toate 'papusile' sunt Barbie.Da, da...viata e nedreapta.

Intr-un final, marcat de precedenta intamplare,dupa ce coboara fata, care dupa parerea lui,nu stie ce a pierdut(Cum ce?Pe el mai, pe el) se decide sa mai dea o tura prin oras.Poate isi gaseste fata visurilor.Adica foarte slaba, foarte machiata...etc.

Ah...dragul meu!Exista fata visurilor tale.Din pacate e disponibila mai mult noaptea, si in plus are tarife cam ridicate.Dar capul sus!Are experienta....

Deci...mult succes...in viata, dragul meu 'gentleman'.

 'Vreau sa uit'.....

Vrei sa uiti?Oh....Candva si eu am vrut asta.Uita-te la cel de langa tine...pariez ca si el a vrut candva acelasi lucru.Vrem sa uitam ca am fost inselati, tradati, umiliti, sfasiati...Vrem sa uitam pe cine am iubit dar mai presus de asta, vrem sa uitam cata durere ne-a provocat cel pe care l-am iubit.Sau poate vrem sa uitam suferinta pe care am provocat-o noi candva....

Oricum ar fi ...noi vrem sa uitam.Si vrem atat de mult asta incat nu ne mai amintim o veche constatare atat de inteleapta:greselile uitate se repeta.Dar mai rau de atat stii ce e?

Ca noi uitam doar ce ne convine.De exemplu uitam sa zambim, si preferam sa ranim. Uitam sa vorbim cu cei de langa noi fiindca nu avem destul timp, zicem.Uitam sa ne intelegem parintii, fiindca sunt dintr-o alta 'era'...Uitam de Dumnezeu...Si ce e mai grav...uitam de noi.Si usor,usor...ne pierdem in 'cum ar fi fost daca'...

Dar 'cum ar fi fost daca' e pentru cei cu regrete.Asa ca revii la 'scaparea' ta.Inceri sa uiti.Si nu zic ca e un lucru rau.Fiindca pentru noi oamenii 'uitarea' e anestezicul minune pentru orice suferinta.Dar nu e rezolvarea potrivita.Pentru ca odata cu ceea ce am simtim dispare si ceea ce am facut.Si o vom lua de la capat...

Si te intreb..vrei sa uiti?Atunci..perfect.Mult succes.Cum spuneam,nu e un lucru rau.Dar nu asa cum suntem noi obisnuiti...Nu din senin...Fiindaca eu vreau ca fiecare sentiment prin care trec, bun sau rau, sa fie impregnat in suflet.Vreau sa-mi aduc aminte ce anume m-a facut sa plang, sa rad..sa traiesc.Fiindca cat timp simti...traiesti.Bucurate de orice sentiment.Altii nu au avut norocul tau.Acela de a prinde si urmatorul moment.

Stiu! Nu ai vrut sa suferi, dar s-a intamplat Asa-i ca ai alergat repejor la 'vreau sa uit'?

Iar acel 'vreau sa uit' printre lacrimi...te va face doar sa-ti amintesti mai multe.

Asadar, inainte de a ne repezi sa uitam, trebuie sa ne invatam lectia.Iar pentru asta trebuie sa simtim absolut tot.

De ce nu acceptam ceea ce ni se intampla si sa incercam sa invatam macar cate ceva din asta?De ce ne abandonam ratiunii cand toata problema apartine inimii?Ar trebui sa invatam sa ne rezolvam problemele in modul in care 'trebuie' si nu in cel in care'vrem'.

"Sunt aici!De ce nu ma auzi cand te strig?Nu-ti pasa?Nu cred asta.Stiu ca vrei sa vii si sa-mi spui cat de mult ma iubesti.Cat sunt de perfecta pentru tine...Stiu ca existi.Vreau sa cred asta.Vreau sa-mi arati ca stiu si ca pot sa te iubesc cu o dragoste vesnica, cereasca, nu pamanteana,nu egoista.Nu asa cum fac acum.De fapt cum 'am facut'.Vreau sa ma tii in brate si sa-mi soptesti: "Vezi?Iubirea exista.Iubirea merita..."

In urma cu ceva secunde adunate in minute,ce s-au transformat in zile, saptamani....am plans.Deoarece candva singuratatea m-a 'mintit' ca tu nu o sa mai vii, am facut un compromis.Ah...cat de gresite se dovedesc a fi compromisurile ce includ sentimente.Si mai ales..cat de dureroase.

Compromisul meu a constat in a renunta la tine, la acea iubire care 'exista'care 'merita' si am acceptat acea iubire mediocra, ata de egoista.Atat de banala.Chiar si asa eram dispusa sa iubesc.Sa incerc.Dar surpriza.El nu a fost dispus sa incerce.Scuza lui?'Eu nu pot sa te iubesc'.Cel putin am apreciat sinceritatea.Ce ras imi provoaca propozitia asta.Un ras amar...amestecat cu regretul de ai fi spus ce simteam, cu suferinta provocata de nepasarea lui.M-a ranit...atat de tare...incat m-a facut sa nu mai cred in nimic.Nici in clipele ce urmau cuvintelor izbite de el in sufletul meu,faramitat de fiecare propozitie ce mi-o adresa,nici in dimineata ce urma dupa noaptea in care oricum am adormit plangand si cu speranta ca poate maine ii va pasa mai mult.Nu mai credeam in nimic.Nnimic in afara de speranta.Speram la putinul minim de....de iubire.Insa ma multumeam si cu compasiune.Cat de jos am decazut atunci.Eram dispusa sa dau TOTUL pe NIMIC..Deci...vroiam mai mult.Oh, si am avut mai mult.Mai  multa incertitudine, mai multa indiferenta, mai multa 'joaca' din partea lui, mai multa suferinta.Fiindca singurul lucru mai mare decat iubirea ce o simteam pentru el,a fost durerea.Fiindca...nu a incetat sa ma raneasca cu vorba dupa vorba, cu fapta dupa fapta, zi dupa zi.

Insa cu fiecare moment ma doare tot mai putin, si mai putin.Si zambesc...fiindca stiu ca ma vindec.Deoarece acum mi-am dat seama ca suferinta e 'sarutul' ce 'trezeste' printesa ranita din naivitatea ei, si o aduce cu picioarele pe pamant.

De aceea ti-am scris.Fiindca mi-e dor de ceeea ce nu am avut vreodata.Mi-e dor de tine.De 'tine' cel care ma poti iubi cu o dragoste vesnica.Si zambesc.Fiindca stiu ca esti aproape."

 Inchide jurnalul.Este atat de obosita...Inchide ochii.Poate acolo undeva si el face acelasi lucru...Indata se ivesc zorii pentru o noua zi.O noua zi in care trebuie sa-si demonstreze ca e puternica.De aceea zambeste.E preludiul catre fericire...

Il privesti in ochi si stii ca ai TOTUL chiar langa tine.Iti zambeste iar tu fara sa vrei il imiti.Fiindca langa el simti adierea Raiului.Dar azi ti-a adresat o intrebare.Iar tu stiai ca o sa vina si acest moment.O simpla intrebare:Si?Vii....la Biserica mea?"

Ce faci atunci?Ce faci atunci cand amandoi credeti in Dumnezeu dar in moduri diferite?Ce faci atunci cand ai de ales intre el si restul?Iar la mijloc e Dumnezeu...De fapt, cand telul suprem e Dumnezeu...

Nu.Nu poti sa inchizi ochii crezand ca totul va disparea.Iubirea e puternica.Dar mai puternic decat iubirea, de fapt singurul lucru mai puternic decat ea...e Dumnezeu.

Si Dumnezeule....il iubesti cu toata fiinta ta.Infinitul ti se pare prea putin daca ar fi sa ti-l petreci cu el.Te poti impotrivi familiei  tale, te poti lupta cu lumea intreaga...poti orice...dar...

Dar Dumnezeu?El?Cum ramane cu El?

Si iti soptesti..."Ce-ar fi daca?......Ce-ar fi daca as merge la Biserica lui?"Dar 'ce-ar fi' nu e de ajuns.Viata nu sta pe loc.Totul are un timp limita.iar daca nu vrei sa ramai in urma trebuie sa-l respecti.

Acum trebuie sa gandesti.Dar cum?...Cum gandesti, atunci cand deasupra ratiunii sta inima?

Cum alegi cand pe buze ai sarutul lui, iar inima ti-a devenit parca camp de batalie intre credinta ta si credinta lui?

Ce faci?Cum faci?

Incepi sa plangi.Simti ca pierzi tot ce ai fara a te putea impotrivi...Abia acum vezi ca el are 'lumea lui' iar tu 'lumea ta'.Si cu fiecare clipa,ele doua se distanteaza si mai mult, tot mai mult...pana cand...dar nu.Nu vrei si nici nu ai puterea necesara sa te gandesti acum la asta.Ai atatea intrebari, si nici un raspuns...Si dintre toate intrebarile una are un contur atat de grav zugravit in sufletul tau incat nu-ti da pace..."E credinta mea oare cea adevarata?E cea care trebuie pentru a ajunge langa El?E oare....corect drumul pe care merg?"

Si incepi din nou sa-ti pui alte mii de intrebari.Dar te vor duce ele  la raspunsurile de care ai tu atata nevoie?

Insa daca Dumnezeu e intrebarea, avem cel putin doua moduri prin care putem afla raspunsul pe care-l cerem.

Biblia si Rugaciunea.

Prima e pentru raspunsuri.A doua e pentru dorinte.Dar amandoua sunt pentru suflet.

Fiindca...trebuie sa recunoastem.Nu exista cale de mijloc.Sau acea cale 'usoara' pe care toata lumea isi pierde timpul cautand-o.Exista doar un drum  aici.Drumul tau sau al lui.

Nu stiu daca credinta ta e cea adevarata sau a lui.Dar dupa cum am spus...stiu ca nu exista cale de mijloc.

Sa fim sinceri.Au fost o multime de cazuri in genul acesta.Si de fiecare data unul din cei doi, a lasat totul si a pasit pe drumul celuilalt avand drept garantie speranta ca iubirea dureaza etern.Dar daca iubirea nu dureaza etern?Ce faci cand ramai singura pe un drum pe care nu il cunosti, si cu un Dumnezeu pe care nu il mai zaresti?

De aceea totul e sa-ti stii drumul.Sa stii ce ai.Sa stii ce vrei.Sa-ti amintesti de ce crezi...Si in functie de acestea poti alege.

Poti alege sa pasiti impreuna pe drumul lui(fiindca crezi in acel drum), sau poti sa-l imbratisezi si sa ramai cu promisiunea unei iubiri transformate in prietenie(fiindca calea ta...nu e si a lui).

Insa ar trebui sa tii minte ceva.Dumnezeu nu insufla vise ce nu pot fi indeplinite si nu creeaza situatii fara un scop mai bun pentru tine.Daca nu poti ramane alaturi de el, e poate pentru ca 'el' nu e caela care e al tau.

Religile sunt de ordinul miilor .Dumnezeu e unul.Credinta adevarata e cea din inima ta.Nu cea din fata oamenilor.Iar eu nu cred ca Dumnezeu ne pune piedici atunci cand cel de langa noi e cel cu care trebuie sa invatam ca Iubirea e Dumnezeu.

Fotografie preluata de pe www.deviantart.ro

Personal...cred ca unele persoane au prea mult timp liber.Si atunci incep sa debiteze.Pe mine nu ma mai afecteaza asa ceva.Nu e decat un alt caracter banal, aproape patetic, afectat de propriile complexe.Ce pacat...

Cumva...mi-e mila de aceste persoane....sunt pline de otrava si mereu sfarsesc prin a se rani pe ele insele.Mi-e mila pentru ca nu au o viata proprie si o scormonesc pe a altora.

 Of...cat trebuie sa fie de greu ca atunci cand in sfarsit afli o stire sa o spui la toata lumea.Trebuie sa alergi de la unul la altul, si dupa asta sa ii prezinti toate faptele(logic, asa cum crezi de cuviinta).E obositor...si dupa aceea sa ti dai seama ca senzatia facuta de  stirea respectiva usor dispare.Ce facem?Ce facem?Nu mai avem alta barfa!Ce facem?A daaaa....inventam!

A inceput sa zambeasca.Sa zambeasca fara sa se prefaca.Nu stiu daca uita...dar incepe sa se trezeasca dintr-un somn atat de lung.Incepe sa accepte ceea ce simte.Si-a dat seama ca Dumnezeu e langa ea.Inchide ochii...si simte cum particele din sufletul ei sunt imbibate in fericire.Abia acum incepe sa iubesca...sa iubesca cu o dragoste adevarata.

A crezut ca iubeste....Si a crezut ca daca ii va spune 'te iubesc'...va fi mai bine.Dar nu a fost asa...Ia stiloul in mana si isi deschide jurnalul.Si incepe a scrie...niciodata pentru ea...parca mereu pentru ceilalti.

"Mereu am asteptat acel baiat care sa merite tot sufletul meu.Dar in timp mi s-a facut frica...de singuratate.Asadar am facut compromisuri.Astfel am incercat sa pun iubirea in matricea idealurilor mele.Am ajuns sa-mi diminuez asteptarile,dorintele si chiar inima din cauza fricii.Usor, usor m- am indepartat de Dumnezeu,de pace,de curaj,de zambet....de iubire.M-am indepartat de acea iubire care nu se poate transforma in suferinta...Incet,incet fara sa ma auda nimeni mi-am incuiat sufletul si am aruncat cheia, de frica sa nu ma trezeasca cineva din mediocritatea sentimentelor mele.

 Pana mai ieri am crezut ca iubesc.Dar nu am iubit nicicand.Fiindca iubirea adevarata nu raneste,nu umileste,nu se razbuna,nu inseala,nu se joaca,nu asteapta ceva inapoi.Ea pur si simplu e totul .E ABSOLUTUL.Ea iti umple golul lasat de Dumnezeu.

 Stii de ce simti golul acela?Fiindca Dumnezeu a vrut sa ne invete sa iubim.Sa nu putem trai fara ea.A vrut sa simtim Raiul inainte de a ajunge la El.Dar noua oamenilor ne-a fost greu sa pastram ceva frumos fara sa murdarim.

 Astfel am vrut sa transformam iubirea intr-un lucru pamantesc.Sa o controlom...sa o aducem la dimensiunile unui lucru obisnuit.Nu am reusit.Astfel am incercat sa-i invatam pe copii nostrii ca de fapt iubirea inseamna suferinta.Iar azi toata lumea sufera, toata lumea se gandeste sa se sinucida, sa ucida, sa se razbune...si totul din iubire zic ei...

 Mi-e rau de atata prostie.Asta nu e iubire.E Infernul cu falsa identitate.Iar tu daca faci lucrurile enumerate mai sus tocmai i-ai cedat teren in sufletul tau.Cu semnatura si parafa.

 Si te intrebi totusi ce e durerea pe care o simti cand crezi ca ti-ai pus sufletul pe tava si nu ai primit nimic inapoi?

 Ceea ce simti tu e strigatul sufletului sfasiat de proastele alegeri si compromisuri pe care le-am facut zi de zi.E vina ce o simtim pentru ca nu am stiut sa diferentiem copia de original.Si da...stiu..e greu..fiindca vrem,nu vrem, noi asa stim sa iubim:egoist.Dar daca stim...de ce insistam?

 In fond...poti alege.E decizia ta.Zambeste, ai incredere, si te vei bucura pentru fiecare dimineata in care ai privilegiul de ai calca 'pragul' pasind pe soare.Sau detesta fiecare clipa ce o respiri, plange-te pentru fiecare moment pe care il traiesti si asta pentru ca lumea ta e atat de ingusta si plina de amaraciune.Tu alegi!Eu am ales sa invat sa iubesc."

 Ea a ales sa invete sa iubeasca.Dar tu?Tu chiar iubesti?Sau iti chinui sufletul cu falsitatea obisnuintei?

Cred ca o prima postare ar fi frumos sa ma prezinte.Asadar...eu sunt...o mie de stari, o mie de sentimente, o sumedenie de ganduri, sunt un om.Si cum toate acestea erau prea multe pentru a putea fi strigate cu voce tare, parintii mei(avand in vedere ca eu pe vremea aceea nu aveam dreptul la un asemenea vot) mi-au dat un nume.Anca.Nu sunt scriitoare, de fapt...cred ca habar nu am sa scriu texte.Insa stiu ce simt si vreau ca atunci cand ma ridic de jos sa aflati cum am facut asta.Vreau ca atunci cand am o vorba frumoasa ce vine la pachet cu un sfat bun sa vi-l impartasesc.Vreau multe.Dar din toate vreau sa va foloseasca ceea ce va scriu.

De ce urme in nisip?Ai observat ca atunci cand pasesti pe nisip, desenezi urma piciorului tau.Insa dupa cateva momente nu o mai gasesti acolo.Vantul le umple din nou de nisip.Ca si cum nici nu ai fi trecut pe acolo....

Tot asa suntem si noi oamenii.Urme....

Venim, traim, si asa ne impregnam urma in timpul vietii.Prin stari, fapte....bune, rele, dar mai ales prin iubire.

Insa, ca intotdeauna, noi oamenii am fost mai privilegiati de restul creatiilor lui Dumnezeu.Noi decidem in functie de cate am facut si mai ales prin ceea ce am facut, cat de repede lasam urma noastra sa fie acoperita cu nisip.

Totul e sa nu iti irosesti timpul!Cu cat e mai adanca urma cu atat mai greu se acopera.Ramai asa cum esti.Unic.Si ai sa reusesti.Succes!