....’’Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.  Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.  Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.   Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.  Dragostea nu cade niciodată.’’ (Corinteni 13: 4-8)

 ....Si asta ar trebui sa fie de ajuns. Dar nu e.  Dragostea nu cade niciodata, insa oamenii....cad.

Cei mai multi dintre noi, habar n-avem sa iubim. Si atunci, cand prindem un graunte din ea....il ascundem in pumn, strangandu-l bine, uitandu-ne banuitor imprejur, dupa care fugim repede si il inchidem intr-un cufar, ferecat cu lacat. Si il lasam uitat acolo...Si facem asta pentru ca noua, oamenilor, ne place ca dupa ce obtinem un lucru sa il aruncam.E ca si cum am incepe o ciocolata, mancam o bucatica....si atat. Ideea era sa o cumparam, sa o avem, sa o posedem. Sa o posedam. Da! Sa ne insusim orice ca proprietate. Insa cu dragostea nu merge asa dragii mei....

Dragostea trebuie sa te acapareze ea pe tine, nu invers. Pentru ca daca e invers ...o ucizi. Noi nu o lasam sa prinda radacini, sa creasca....sa ne hraneasca. Nu! Noi luam talantul si il ingropam. Dupa care ne taram, plangand ca suntem nefericiti. Dar de cele mai multe ori, suntem suparati, furiosi....ca ceea  ce am inchis cu lacatul a murit, iar acum trebuie sa alergam din nou, si sa luam din ‚pretiosul’ nostru timp pentru a gasi alt graunte de iubire, sau orice altceva...orice...numai sa ni se supuna.

Incercam sa explicam dragostea in zeci de mii de feluri. Strigam dupa ea in gura mare. Spunem ca murim pentru ea. O folosim in orice fel....Numai sa o lasam pe dânsa sa ne foloseasca...nu vrem. Pentru ca asta, dragilor....Oh, asta ar insemna sa renuntam la noi, si la sentimentul de proprietate. Asta ar insemna....ca incepem sa invatam sa iubim. Ori majoritatea dintre noi nu isi permit asta, nu? Nu am putea trai fara a nu ne folosi de ceva pur. Sau...? Intreb....pentru ca mai sper. Ba mai mult.... Cred! Cred ca oamenii pot invata sa iubesca. Invatati de la cei care stiu deja. Stiti acei oameni, rari, care au o pace de te fac sa dai orice doar pentru a o simti si tu, macar cateva minute? Ei bine, ei stiu sa iubeasca. Pentru ca ei si-au invatat lectia. Au aflat ca trebuie sa lasi dragostea libera. Cum? Au inceput prin a renunta la gandurile rele. Incet, incet au ajuns sa poata renunta la sentimentele josnice. Si intr-un final au ajuns sa fie dispusi sa renunte la ei, pentru oricine altcineva. Incepeti cu gandurile si a-ti facut cel mai mare pas spre Cer. Cineva a zis odata: Cum va sunt gandurile, asa vă va fi si viata. Ganditi-va la dragoste. Nu la actul de proprietate asupra ei....De ce?  Pentru ca atunci cand nu incatusezi dragostea ajungi sa aflii ca ea...  ’Toate le sufera, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.  Dragostea nu cade niciodată.’

1 Decembrie. Ziua Nationala.Zeci de reportaje.Parada. Oameni care mimeaza lupta pe care un popor candva chiar a dus-o. Si a castigat-o.Aceeia erau romani. De-ai nostri. Dar asta a fost demult. Atat de mult timp a trecut, si atat de multe s-au schimbat, incat credem ca istoria noastra e doar o povestioara SF  in care diferite personaje si-au dat viata pentru binele unui popor, a carui tara avea un cuvant de spus in fata celorlate. Purta numele de Romania...Intr-o oarecare masura nici nu ma mira, deoarece e mai citit wall-ul facebook-ului, decat cartea aceea mazgalita, de istorie.  Cumva, simt ca ar trebui sa scriu despre Romania. Despre Romania mea. A ta. Despre tara in care aruncam cu bani miscandu-ne transpirati pe ritmuri de manele, sau privim batranii care se roaga de farmacista sa le mai dea o pastiluta in plus, sa o mai poata imparti in jumatate, sa aiba pentru doua zile, in loc de una. Tara in care intoarcem capul dupa masini pe care am crezut ca doar James Bond le-a mai condus, facute special pentru strainii care ne ucid oamenii pe trecerile de pietoni.E normal. Au imunitate. Ar  fi pacat sa o iroseasca doar cu drogurile si alcolul. Tara in care dupa ce ne facem buletinul, ne facem si bagajul. Tara in care noi muncim pentru stat, pentru ca invers...Invers nu mai fost de pe vremea lui Stefan Cel Mare.

E posibil sa credeti ca nu sunt chiar o  patrioata.Insa ce pot spune....In Romania, patriotii mor de foame. E posibil sa spuneti ca sunt oameni care au reusit aici. Da! Asa e! Dar  va spun eu ca oamenii aceia ar  fi reusit oriunde. Insa sunt oameni care au avut nevoie de putin ajutor, poate din partea celor care isi puneau promisiunile pe afise agatate de-a lungul blocurilor, afise a caror preturi insumau pensia unui batran pe jumatate de an sau alocatia unui copil amarat pe un an.Nevoie de ajutorul celor care pentru o stampila...ar fi jurat ca vor folosi fondurile acordate tarii  doar in folosul poporului. Insa stim cu totii ca asa ceva e imposibil. Asta doar daca nu cumva ma insel eu, si poporul Romaniei e format doar din acele nume stampilate de batrani amagiti de un procent in plus la pensie si de o galeata colorata strident.

 Dar exista si o perioada in care in Roamania lucrurile merg struna. Stiti care e? Nu? Bine, bine va spun eu.Pam pam..... Alegerile!  E perioada  in care toata lumea spera. O parte spera ca promisiunile facute vor fi implinite, iar celalata parte, adica cei care promit, spera ca vor fi alesi pentru a da un sut promisiunilor. Nu de alta...dar ar fi pacat sa se piarda obiceiul.Romanul e obisnuit oricum.Oh, ador alegerile! E ca Craciunul. Toata lumea e mai buna, si spera ca Mos Craciun se va tine de cuvant, si le va indeplini dorintele.Dar stiti cum e cu Mosul de Craciun, nu?

Dar atatea critici....duc la intrebarea: Eu ce am facut pentru tara asta?... Sincer? Nu am facut tot ce mi-a stat un putere. Ba am facut chiar prea putin. Recunosc. Insa o hartie tot am  pus-o in cosul de gunoi.  Iar omul de langa mine,il respect pentru felul sau de  a fi, nu pentru al fura.Am muncit in afara si  fara sa fur de la cei care mi-au dat o mana de ajutor. Si sper ca lucrurile vor fi mai bune. Si speranta ajuta cateodata. Asa ca inca mai sper. Si nu...nu pun capul in jos pentru ca sunt romanca. Insa cateodata imi vine sa-mi aplec capul in fata strainilor pentru ca eu si ai mei care suntem noi...nu am luptat. Nici un moment. Vezi tu...Romania o fac romanii. Nu Romania pe romani. Poate o sa te gandesti si la asta data viitoare, cand o sa mazgalesti scaunele din autobuz pentru ca te plictisesti, o sa arunci in parc, pe jos, pachetul de tigari sau o sa dublezi pretul produselor din magazine doar pentru ca e Craciunul. Tu  faci Romania. Si crede-ma...stiu ca iti spui ca daca o sa pleci nu vrei sa mai auzi de ea. Insa repet! Crede-ma....O iubesti asa cum e. Iar de asta iti dai seama doar dupa ce in jurul tau vei auzi cuvinte pe care nu le intelegi. Insa cum nu ma pricep la politica, istorie, nu am stiri de actualitate, sau ceva nou de zis....Am terminat de scris o incercare a unui articol cliseu de 1 Decembrie, prin care subtil urez la multi ani nu Romaniei de acum, ci acelei Romanii care sper ca va deveni candva.Mno....’Sa traiti...’ Cum era aia? Of, nu imi amintesc. In fine...sa traim cum om putea fiecare.