....’’Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.  Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.  Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.   Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.  Dragostea nu cade niciodată.’’ (Corinteni 13: 4-8)

 ....Si asta ar trebui sa fie de ajuns. Dar nu e.  Dragostea nu cade niciodata, insa oamenii....cad.

Cei mai multi dintre noi, habar n-avem sa iubim. Si atunci, cand prindem un graunte din ea....il ascundem in pumn, strangandu-l bine, uitandu-ne banuitor imprejur, dupa care fugim repede si il inchidem intr-un cufar, ferecat cu lacat. Si il lasam uitat acolo...Si facem asta pentru ca noua, oamenilor, ne place ca dupa ce obtinem un lucru sa il aruncam.E ca si cum am incepe o ciocolata, mancam o bucatica....si atat. Ideea era sa o cumparam, sa o avem, sa o posedem. Sa o posedam. Da! Sa ne insusim orice ca proprietate. Insa cu dragostea nu merge asa dragii mei....

Dragostea trebuie sa te acapareze ea pe tine, nu invers. Pentru ca daca e invers ...o ucizi. Noi nu o lasam sa prinda radacini, sa creasca....sa ne hraneasca. Nu! Noi luam talantul si il ingropam. Dupa care ne taram, plangand ca suntem nefericiti. Dar de cele mai multe ori, suntem suparati, furiosi....ca ceea  ce am inchis cu lacatul a murit, iar acum trebuie sa alergam din nou, si sa luam din ‚pretiosul’ nostru timp pentru a gasi alt graunte de iubire, sau orice altceva...orice...numai sa ni se supuna.

Incercam sa explicam dragostea in zeci de mii de feluri. Strigam dupa ea in gura mare. Spunem ca murim pentru ea. O folosim in orice fel....Numai sa o lasam pe dânsa sa ne foloseasca...nu vrem. Pentru ca asta, dragilor....Oh, asta ar insemna sa renuntam la noi, si la sentimentul de proprietate. Asta ar insemna....ca incepem sa invatam sa iubim. Ori majoritatea dintre noi nu isi permit asta, nu? Nu am putea trai fara a nu ne folosi de ceva pur. Sau...? Intreb....pentru ca mai sper. Ba mai mult.... Cred! Cred ca oamenii pot invata sa iubesca. Invatati de la cei care stiu deja. Stiti acei oameni, rari, care au o pace de te fac sa dai orice doar pentru a o simti si tu, macar cateva minute? Ei bine, ei stiu sa iubeasca. Pentru ca ei si-au invatat lectia. Au aflat ca trebuie sa lasi dragostea libera. Cum? Au inceput prin a renunta la gandurile rele. Incet, incet au ajuns sa poata renunta la sentimentele josnice. Si intr-un final au ajuns sa fie dispusi sa renunte la ei, pentru oricine altcineva. Incepeti cu gandurile si a-ti facut cel mai mare pas spre Cer. Cineva a zis odata: Cum va sunt gandurile, asa vă va fi si viata. Ganditi-va la dragoste. Nu la actul de proprietate asupra ei....De ce?  Pentru ca atunci cand nu incatusezi dragostea ajungi sa aflii ca ea...  ’Toate le sufera, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.  Dragostea nu cade niciodată.’