....’’Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.  Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.  Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.   Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.  Dragostea nu cade niciodată.’’ (Corinteni 13: 4-8)

 ....Si asta ar trebui sa fie de ajuns. Dar nu e.  Dragostea nu cade niciodata, insa oamenii....cad.

Cei mai multi dintre noi, habar n-avem sa iubim. Si atunci, cand prindem un graunte din ea....il ascundem in pumn, strangandu-l bine, uitandu-ne banuitor imprejur, dupa care fugim repede si il inchidem intr-un cufar, ferecat cu lacat. Si il lasam uitat acolo...Si facem asta pentru ca noua, oamenilor, ne place ca dupa ce obtinem un lucru sa il aruncam.E ca si cum am incepe o ciocolata, mancam o bucatica....si atat. Ideea era sa o cumparam, sa o avem, sa o posedem. Sa o posedam. Da! Sa ne insusim orice ca proprietate. Insa cu dragostea nu merge asa dragii mei....

Dragostea trebuie sa te acapareze ea pe tine, nu invers. Pentru ca daca e invers ...o ucizi. Noi nu o lasam sa prinda radacini, sa creasca....sa ne hraneasca. Nu! Noi luam talantul si il ingropam. Dupa care ne taram, plangand ca suntem nefericiti. Dar de cele mai multe ori, suntem suparati, furiosi....ca ceea  ce am inchis cu lacatul a murit, iar acum trebuie sa alergam din nou, si sa luam din ‚pretiosul’ nostru timp pentru a gasi alt graunte de iubire, sau orice altceva...orice...numai sa ni se supuna.

Incercam sa explicam dragostea in zeci de mii de feluri. Strigam dupa ea in gura mare. Spunem ca murim pentru ea. O folosim in orice fel....Numai sa o lasam pe dânsa sa ne foloseasca...nu vrem. Pentru ca asta, dragilor....Oh, asta ar insemna sa renuntam la noi, si la sentimentul de proprietate. Asta ar insemna....ca incepem sa invatam sa iubim. Ori majoritatea dintre noi nu isi permit asta, nu? Nu am putea trai fara a nu ne folosi de ceva pur. Sau...? Intreb....pentru ca mai sper. Ba mai mult.... Cred! Cred ca oamenii pot invata sa iubesca. Invatati de la cei care stiu deja. Stiti acei oameni, rari, care au o pace de te fac sa dai orice doar pentru a o simti si tu, macar cateva minute? Ei bine, ei stiu sa iubeasca. Pentru ca ei si-au invatat lectia. Au aflat ca trebuie sa lasi dragostea libera. Cum? Au inceput prin a renunta la gandurile rele. Incet, incet au ajuns sa poata renunta la sentimentele josnice. Si intr-un final au ajuns sa fie dispusi sa renunte la ei, pentru oricine altcineva. Incepeti cu gandurile si a-ti facut cel mai mare pas spre Cer. Cineva a zis odata: Cum va sunt gandurile, asa vă va fi si viata. Ganditi-va la dragoste. Nu la actul de proprietate asupra ei....De ce?  Pentru ca atunci cand nu incatusezi dragostea ajungi sa aflii ca ea...  ’Toate le sufera, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.  Dragostea nu cade niciodată.’

1 Decembrie. Ziua Nationala.Zeci de reportaje.Parada. Oameni care mimeaza lupta pe care un popor candva chiar a dus-o. Si a castigat-o.Aceeia erau romani. De-ai nostri. Dar asta a fost demult. Atat de mult timp a trecut, si atat de multe s-au schimbat, incat credem ca istoria noastra e doar o povestioara SF  in care diferite personaje si-au dat viata pentru binele unui popor, a carui tara avea un cuvant de spus in fata celorlate. Purta numele de Romania...Intr-o oarecare masura nici nu ma mira, deoarece e mai citit wall-ul facebook-ului, decat cartea aceea mazgalita, de istorie.  Cumva, simt ca ar trebui sa scriu despre Romania. Despre Romania mea. A ta. Despre tara in care aruncam cu bani miscandu-ne transpirati pe ritmuri de manele, sau privim batranii care se roaga de farmacista sa le mai dea o pastiluta in plus, sa o mai poata imparti in jumatate, sa aiba pentru doua zile, in loc de una. Tara in care intoarcem capul dupa masini pe care am crezut ca doar James Bond le-a mai condus, facute special pentru strainii care ne ucid oamenii pe trecerile de pietoni.E normal. Au imunitate. Ar  fi pacat sa o iroseasca doar cu drogurile si alcolul. Tara in care dupa ce ne facem buletinul, ne facem si bagajul. Tara in care noi muncim pentru stat, pentru ca invers...Invers nu mai fost de pe vremea lui Stefan Cel Mare.

E posibil sa credeti ca nu sunt chiar o  patrioata.Insa ce pot spune....In Romania, patriotii mor de foame. E posibil sa spuneti ca sunt oameni care au reusit aici. Da! Asa e! Dar  va spun eu ca oamenii aceia ar  fi reusit oriunde. Insa sunt oameni care au avut nevoie de putin ajutor, poate din partea celor care isi puneau promisiunile pe afise agatate de-a lungul blocurilor, afise a caror preturi insumau pensia unui batran pe jumatate de an sau alocatia unui copil amarat pe un an.Nevoie de ajutorul celor care pentru o stampila...ar fi jurat ca vor folosi fondurile acordate tarii  doar in folosul poporului. Insa stim cu totii ca asa ceva e imposibil. Asta doar daca nu cumva ma insel eu, si poporul Romaniei e format doar din acele nume stampilate de batrani amagiti de un procent in plus la pensie si de o galeata colorata strident.

 Dar exista si o perioada in care in Roamania lucrurile merg struna. Stiti care e? Nu? Bine, bine va spun eu.Pam pam..... Alegerile!  E perioada  in care toata lumea spera. O parte spera ca promisiunile facute vor fi implinite, iar celalata parte, adica cei care promit, spera ca vor fi alesi pentru a da un sut promisiunilor. Nu de alta...dar ar fi pacat sa se piarda obiceiul.Romanul e obisnuit oricum.Oh, ador alegerile! E ca Craciunul. Toata lumea e mai buna, si spera ca Mos Craciun se va tine de cuvant, si le va indeplini dorintele.Dar stiti cum e cu Mosul de Craciun, nu?

Dar atatea critici....duc la intrebarea: Eu ce am facut pentru tara asta?... Sincer? Nu am facut tot ce mi-a stat un putere. Ba am facut chiar prea putin. Recunosc. Insa o hartie tot am  pus-o in cosul de gunoi.  Iar omul de langa mine,il respect pentru felul sau de  a fi, nu pentru al fura.Am muncit in afara si  fara sa fur de la cei care mi-au dat o mana de ajutor. Si sper ca lucrurile vor fi mai bune. Si speranta ajuta cateodata. Asa ca inca mai sper. Si nu...nu pun capul in jos pentru ca sunt romanca. Insa cateodata imi vine sa-mi aplec capul in fata strainilor pentru ca eu si ai mei care suntem noi...nu am luptat. Nici un moment. Vezi tu...Romania o fac romanii. Nu Romania pe romani. Poate o sa te gandesti si la asta data viitoare, cand o sa mazgalesti scaunele din autobuz pentru ca te plictisesti, o sa arunci in parc, pe jos, pachetul de tigari sau o sa dublezi pretul produselor din magazine doar pentru ca e Craciunul. Tu  faci Romania. Si crede-ma...stiu ca iti spui ca daca o sa pleci nu vrei sa mai auzi de ea. Insa repet! Crede-ma....O iubesti asa cum e. Iar de asta iti dai seama doar dupa ce in jurul tau vei auzi cuvinte pe care nu le intelegi. Insa cum nu ma pricep la politica, istorie, nu am stiri de actualitate, sau ceva nou de zis....Am terminat de scris o incercare a unui articol cliseu de 1 Decembrie, prin care subtil urez la multi ani nu Romaniei de acum, ci acelei Romanii care sper ca va deveni candva.Mno....’Sa traiti...’ Cum era aia? Of, nu imi amintesc. In fine...sa traim cum om putea fiecare.

    Cat am fost copil am crezut cu toata fiinta mea in minuni desi nu am vazut nici una. Acum, cand am crescut le vad, le recunosc....dar nu mai cred. Nu pentru ca nu as vrea, ci pentru ca nu mai pot.

   Vezi tu..noi oamenii suntem facuti din pulbere,  amestecata cu franturi din Iubire. Topiti in Lumina. Inecati in praf de stele.Scaldati in Bucurie.Izbiti de Liniste.  Mangaiati de Pace.

Sarutati de Duhul  Lui.

   

    Si plini....Plini de Cer!   Pana deschidem ochii.Si crestem....

    Dupa ce crestem strigam ca Timpul trece! Desi cineva zicea ca noi suntem cei care trecem... Si cu cat adunam anii cu atat creste distanta dintre noi si Cer. Cu cat adunam regretele cu atat scade distanta dintre noi si Iad.Insa pentru multi vorbesc de lucruri care nu mai conteaza...desi sunt esentiale.Iar lucrurile inceteaza sa mai conteze.. atunci cand nu mai sunt ascultate. Pacat ca aflam asta doar cand altceva nu ne mai ramane...

    Dupa ce crestem, invatam cuvinte.  Si folosim tot mai multe. Nu pentru ca ne trebuie ci pentru ca ceva trebuie sa umple lipsa unei imbratisari, a unei priviri, a unui zambet. Ceva trebuie sa umple lipsa lacrimilor....Da! Am scris bine. Lacrimi. Cumva trebuie spalat si sufletul...cum altfel fara lacrimi?

    Dupa ce crestem....iubim. Iubim masinile, internetul, casele cele mai mari, potofelul cel mai gros, tentatiile de orice fel...iubim orice ne afunda tot mai mult. Pentru ca atunci cand esti acoperit de noroi iar tu crezi ca e miere, nu-ti dai seama ca aluneci in jos. Iubim cu tot sufletul acestea. Si ‚acestea’ ne iubesc pe noi....Ai relatia perfecta cu Diavolul....Si tu crezi ca-i Dumnezeu...

   Dupa ce crestem....uitam. Uitam sa ne punem pe genunchi.Ni se pare greu sa ne aplecam si sa ne asezam jos cateva minute. Mai bine facem cateva ore de Yoga. In plus care e diferenta dintre cateva lacrimi si cateva mmmm-uri? Tot acum, uitam  ca greselile nu trebuie repetate. Motiv pentru care facem aceleasi lucruri, sub o alta forma.

    Dupa ce crestem.....nu vrem sa mai traim. Iar atunci ne plangem de suferinta noastra, de bucuria altuia, de Dumnezeu. Nu-i plangem Lui. Ne plangem de El.Si ne tot plangem pana uitam de ce o facem. Si atunci cautam un nou motiv pentru care sa o luam de la inceput.

    Dupa ce crestem....facem multe. Si aproape toate rele. Dar in acel ‚aproape’ este Dumnezeu.Franturi din Iubire.Praf de stele. Bucurie. Liniste. Pace.Duh. Cer! Acel ‚aproape’ ne-aminteste cine ar trebui sa fim.

      Pentru ca de fiecare data, dar de fiecare data, inainte de a pune capul in jos, ne uitam spre cer.   

      Stii de ce? Pentru ca de acolo venim. Doar ca crestem....si uitam.

      Cat am fost copil, am crezut.... Dupa ce am crescut, vad...dar nu mai cred. Nu pentru ca nu as vrea, ci pentru ca nu mai pot.

Fotografie: Cristina Loghin

E liniste....Doar in liniste auzi cum pulseaza viata. Inima care face tic-tac! Tic-tac! Inima mea e ca un ceas. O aud mereu, cum bate. Iar dimineata se aude atat de clar. E la unison cu speranta. Fiindca pentru mine incepe o alta zi in care sper sa ma gasesti.Sau m-ai gasit?

 E dimineața in care ma gandesc la tine. Ca si in celelalte dimineti.Nu ma crezi? Ar trebui sa vezi cu ce zambet larg imi torn cerealele zgomotoase, in castron, la 6 dimineata. Nici cafeaua fierbinte nu mi te scoate din mintea unde te-a trimis inima.  In inima ai fost mereu.Ascuns. Tu , cel doar al meu. Dar in minte? Asta e ceva nou. Am capul plin de tine....Dar nu ma doare. Chiar imi place. Esti oare tot mai aproape?

Am atat de  multe defecte.Si poate cateva greseli pe care inca le platesc....Insa tu ma iubesti exact asa cum sunt. Ai fost creat sa faci asta. Stii exact cand sa ma lasi sa vorbesc. Stii exact cand e momentul potrivit sa mi spui ca am gresit. Stii si cat conteaza pentru mine cuvintele tale. De aceea soaptele tale in urechea mea, imi amintesc in fiecare zi, ca te voi gasi mereu langa mine. Iar tu esti cel care stie ca ‚mereu’ e pentru o viata si chiar mai mult.Ție iubirea nu ti se pare un cuvant mare. Face parte din tine, asa-i?

Am nevoie de tine. Pentru ca unul din motivele pentru care m-am nascut  esti tu. Si am nevoie de tine ca sa iti arat asta.  Candva m-am inselat. Am confundat dorul de tine cu speranta ca te-am gasit. Insa la foarte scurt timp am platit pentru neatentie. Asa ca o sa te rog sa ai rabdare cu mine. Cu scepticismul meu. Nu ti-o cer, pentru ca stiu ca vei avea.Doar te rog sa nu uiti asta. Insa tu esti cel care stie deja asta, nu?

Am atat de multe sa iti zic...Poate intr-o alta postare. Candva o vei citi. Poate faci asta chiar acum. Poate maine. Poate mai incolo. Insa cu siguranta, acum sau mai incolo, te voi gasi chiar langa mine, atunci cand voi fi pregatita pentru tine. Altfel nu imi explic pentru ce mai traiesc. Pentru ca sunt constienta ca eu pot iubi o viata. Si mai mult. De aceea tu esti atat de special. Esti acel cineva, doar al meu. Si te voi gasi chiar langa mine....

  Vezi tu.... exista alegeri in viata care dor. Mai tare sau mai putin.La inceput iti spui ca e alegerea ta. Daca nu iti spui tu asta, atunci iti va spune altcineva. De ce alegem? Pentru ca uneori simplitatea ni se pare prea grea pentru a o  accepta. Alteori alegem pentru ca ni se impune asta.Uneori platim pentru hotarari care ar trebui uitate. Alteori...alegem deoarece  ni se pare ca asa detinem noi controlul.

 Pe cate motive...tot atatea intrebari, framantari, ganduri, trairi....Un raspuns. Insa, din pacate, uitam ca prima oara ar trebui sa raspundem sufletului nostru. Dupa care ratiunii.  Dupa aceea celor interesati de raspuns...

Vei fi pus in situatia sa alegi.Vei alege. Sa nu uiti ca cuvintele spuse nu se sterg. Nici cele auzite...Vei incerca sa nu ranesti. Si te va durea pe tine.Vei da inapoi fiindca nu esti sigur. Aminteste ti mereu ca lucrurile care trebuie sa faca parte din viata ta ,intr-o anumita forma, nu sunt alese de tine printre framantari, ci  presarate  de Dumnezeu exact atunci cand trebuie. Te vei gandi din nou. Si vei ajunge la acelasi raspuns. Dai inapoi pentru ca ti se pare ca ceva sa schimbat....E posibil  sa se intample si asta, doar ca vezi tu...daca lucrurile nu s-au pus la punct in acel interval de tiimp care l-ai avut la dispozitie...ce crezi ca sa schimbat acum? Ceea ce simti tu e teama. Teama de schimbare. Teama de a nu pierde un mod de viata, o speranta,  un foarte bun prieten sau un om la care tii....Dupa care repeti cu voce tare ceea ce ai tot repetat in gand.Iar intr-un final, speri ca ai facut alegerea corecta.  Asta voiam sa stii. Orice alegere a grea. Si nu...nu ma refer la a alege intre tenisi sau pantofi. Ci intre a sti daca.... il vrei ca un bun prieten sau ca un iubit, daca sa ii spui ca il iubesti sau nu, daca sa ii spui ca ai inselat sau nu, daca faci avort sau pastrezi copilul, daca mai vrei sa traiesti sau sa mori.Dupa cum am spus...orice alegere e grea...Doar ca unele sunt decisive. De unele raspunsuri date țin stari. De altele, țin vieți.Si da, iti va fi teama.  Si vei  simti poate si regrete. Dar aminteste-ti ca  alegerea odata facuta e punctul dinaintea cuvantului ¨schimbare¨ . Iar acolo, in suflet, cand vei inchide ochii si respira adanc....vei sti  ce ai de facut.Cateodata pare mai important nu ce alegi ci mai ales cum....De aceea trebuie sa ai curaj. Putere. Credinta. Dupa care...vine si pacea.

Fotografie preluata de pe: www.deviantart.ro

  E trecut de 17:00. Odata cu orele devine si aerul mai respirabil. Ies afara sa ma conving.Intr-adevar, soarele incepe sa faca loc lunii. Ciudat, brusc imi amintesc ce faceam anul trecut pe vremea asta....Ma duc in bucatarie si imi torn un pahar de limonada. Rece. O avea de-a face cu melodia pe care a ascultam, era ceva legat de limonada.

Inca nu mi-au disparut din minte acele imagini care au aparut neinvitate.Iar unele din ele au chiar ordin de restrictie...insa nu au tinut seama. Asa ca am  inceput sa fac ce faceam de obicei,fiindca aveam impresia ca sunt prea obosita sa lupt...am ales sa  ma las prada lor.Si a inceput sa mi fie dor, de vara care a trecut, de vara de acum doi ani, de ieri, desi nu a fost mai buna ca azi. Dupa cateva minute dorul sa transformat in ceva mai urat. A inceput sa doara.Poate o despartire unde nu am avut dreptul de a alege,poate pierderea unui om drag mie, poate lupta pe care am dus-o ca sa uit de persoana care nu ma dorea langa ea, poate timpul pierdut, poate....atatea altele.Fiindca mereu cand e vorba de amintiri care dor, inseamna ca ai lucruri peste care inca nu ai trecut....iar atunci tot ce  faci e sa te autodistrugi.Asa ca faceam ceeea ce m-am obisnuit sa tot fac.Sa retraiesc ziua de Ieri....Azi.

Sunt oameni care spun Stop si reusesc sa fie bine. Insa sunt oameni care spun Stop, reusesc o vreme sa fie bine...insa la un moment dat...o iau de la inceput. Eu fac parte din a doua categorie.Si m-am intrebat mereu de ce. De ce imi pasa de persoanele care m-au ranit mai mult decat cele care ma iubesc?  De ce cand aproape  uit....si un singur semn de bunavointa ma face sa o iau de la inceput? De ce insist sa fiu ranita, in loc sa fiu fericita?Si sunt multi care stiu ca sentimentul acesta trait zi dupa zi....schimba la inceput,  dupa care distruge. Prima scuza a fost ca iubeam cu adevarat. Insa  am cunoscut oameni care au iubit, si in momentul in care au vazut ca trebuie sa renunte, asta au facut. Mi-am zis ca nu sunt suficient de puternica. Poate....insa am reusit sa nu ma las doborata de alte lucruri, mult mai dificile decat o propozitie ca ¨eu nu pot sa te iubesc¨ sau de acele cateva minute in care vezi cu ochii tai cum omul pentru care ai fi renuntat la tot ce credeai de o viata,  si erai pregatita sa-i fii alaturi tot o viata, nu te iubeste nici un sfert din cat o faceai tu.Au existat lucruri mai dificile ca acestea peste care am trecut. Si totusi...sunt unele lucruri, acele lucruri, carora le-am spus STOP....insa nu m-am oprit.

Asta pana mi sa spus un lucru care la inceput mi-a starnit rasul. Am crezut ca glumeste . Insa era foarte serios. Asa ca imi mai repeta inca odata: ¨Esti prea comoda¨.Ma uitam la el inca zambind si incercand sa receptez cuvantul....¨Comoda?¨ il intreb.¨Sunt prea comoda?....Am  ani de cand incerc sa fiu bine,mai mult decat bine,ani de cand incerc sa uit, ani de cand tot o iau din nou si din nou de la inceput.Iar tu imi spui mie ca sunt comoda?¨

 Se  uita la mine, si aproape incruntat,ma intreaba:

           -¨Anca, ai tot incercat, dar ai fost vreodata hotarata nu sa incerci ci sa lupti? Te-ai suparat cand ti-am zis ca esti comoda. Dar spune-mi cateva  lucruri, te rog.  Te rogi in fiecare seara?

         -Pai....Nu. Din cauza ca...

         -Nu ma intereseaza scuzele. Tu imi raspunzi scurt. Deci,nu. Ai dus pana la capat orice proiect pe care l-ai inceput?

-          Nu.

-          Cele pe care le-ai dus pana la sfarsit, ai dat tot ce ai avut mai bun?

-          Nu.

-          Ai luptat vreodata sa fii cea mai buna?

-          Nu....¨

Intrebarile continuau si cat mai multe nu-uri spuneam cu atat mai mult realizam ca are dreptate.A terminat cu intrebarile.Insa mai avea de spus un lucru:

            -¨Acum vezi? Nu spun ca renunti sau ca nu te tii de lucrurile incepute, ci iti spun ca NU VREI sa lupti.... Esti prea comoda. Si multi sunteti. Tragic e ca la un moment dat ajungi sa fii prea comod ca sa te  complici sa traiesti. Si atunci nu mai alegi, nu mai lupti, te lasi in bataia vantului. Plangi pentru ca e mai usor, te plangi fiindca ai nevoie sa-ti fie ¨recunoscut¨  motivul pentru care fiecare zi e doar o alta, te prefaci ca incerci, ca de lupta nici nu mai e vorba, amani  de pe o zi pe alta totul,  te enerveaza orice si oricine. Si ajungi la o stare in care Dumnezeu e departe iar Iadul frige tot mai tare. Vrei sa fii bine? Lupta! Comodiatea, draga mea, e o optiune. Nu o alege. Lupta, cat inca mai poti.¨

Retin fiecare cuvant ce mi-a fost spus. Si asta pentru ca are dreptate. Exista momente in viata omului care fac cat un an din viata acestuia. Ar trebui sa ne rugam pentru ele. Pentru cele care ne ajuta.Nu spun ca am devenit o luptatoare. Desi lucrul acesta e in fiecare din noi.Insa am inteles ca trebuia de mult sa fac mai mult decat sa-mi zic:˝incerc˝. E timpul ca unele lucruri sa se schimbe. In bine.Iar din bine in mult mai bine.Nu ma astept sa primesc vre-un like. Sunt mai mult decat multumita daca ati ajuns sa cititi textul, mult prea lung, pana la propozitia aceastaJ.Si va multumesc daca ati facut asta.Fiindca prin asta sper sa va amintiti ca cel care hotaraste daca esti la pamant nu e cel care ti-a facut rau sau cel care iti zice asta, nici macar diavolul nu poate lua hotararea asta....in locul tau. Inca doar Cineva....dar sper ca stii ca El nu-ti vrea raul. Acum noteaza-ti, ca sa nu uiti: Zambeste. Cineva te iubeste.

Imagine preluata de pe:www.deviantart.ro

 Veti spune poate ca iubirea e dezamagire, durere, chiar ura. Dar nu e. Iubirea nu se transforma. Iubirea e pura.Nu se divide rautatilor din noi.Durerea pe care o simti tu nu e din esenta iubirii. Suferinta e un amalgam de regrete, dor, graba noastra de a uita. Si ne grabim atat de tare sa uitam, incat nu ne pasa ca punem bandaje peste o rana care trebuie lasata libera. Incet, incet se infecteaza acel loc iar atunci doare si mai tare. Si ajungem sa ne prefacem ca ne e bine, spunandu-ne mereu ca iubirea e de vina. Mintindu-ne cu cele mai inselatoare cuvinte: ¨Sunt bine.¨ 

Si nu esti bine! Poate vei fi bine, dar acum nu esti. Acum simti ca ai fost facut din tarana. Ai fost ca un mic bolovan de pamant, care strans in pumn ai devenit firicele de praf , alunecand printre degete. Si nu te mai gasesti....Insa stii ca trebuie sa-ti spui clipa de clipa ca esti bine. Te temi ca daca nu vei zice asta, atunci nu te vei mai putea aduna.Nu vei mai putea zambi si nu ii vei putea pacali pe ceilalti.

 Eu iti propun altceva....Spune-ti ca vei fi bine.Nu ca esti bine.Spunele celorlalti ce vrei, dar nu te minti.Fiindca la un moment dat vei fi atat de plin de cuvinte goale incat vei rabufni.

 Intelege ca acum ai nevoie de mai mult decat cateva cuvinte.Ai nevoie de fapte. Si da! Ai voie sa plangi! Nu doar singur. Ci si pe umarul celui mai apropiat om din viata ta.

Acum ai voie sa spui: ¨Vreau sa fie singur cateva minute¨. Dar cand vei ramane singur, nu te afunda in amintiri.Vezi tu, minutele sunt atat de pretioase.Mai bine gandeste-te ce vei face in minutul urmator. Ce-ai zice daca te-ai intalni cu cativa prieteni? Tenis, o comedie sau o simpla conversatie. Stiu ca nu vei avea nici o motivatie, insa odata ajuns in mijlocul lor te vei concentra pe ¨acum¨, nu pe ¨odata¨.

Nu-ti inchide inima. Acum e un tumult de sentimente care stiu cat te oboseste. Dar nu iti inchide inima. Pentru ca fiecare alegere, are consecinte.

Doare? Si inca o sa mai doara...insa in fiecare zi mai putin.Nu esti nici primul, nici ultimul care trece prin asta..Si totusi esti singurul, pentru ca asta simti. Ca esti singurul.Insa nu esti singur. Daca intelegi asta....in curand nu va mai trebui sa te minti cand iti vei spune ca esti bine.

Deci..ce e iubirea cand nu o mai ai? Din pacate sau din fericire...iubirea nu poate fi altceva decat iubire. Insa exista un lucru care cateodata, daca stii sa il accepti, mai umple din golul lasat de iubire: Speranta.

Nu uita ca trecutul nu se intoarce iar viitorul se transforma ametitor de repede in prezent. Nu fugi. Ci accepta. Doare. E normal.

 Nu stiu prea multe, insa stiu e ca vei fi bine. Esti om. Esti facut pentru a fi distrus dupa care recladit mai frumos decat ai fost candva. Fiindca Dumnezeu nu uita pe cei care traiesc iubirea.

Fotografie preluata de pe: www.deviantart.ro

Iti cer iertare pentru ca plang. Tu mi-ai dat doar fericire. Insa mereu am vrut altceva. Tebuia sa stiu ca ce vreau nu e intotdeauna ce imi trebuie.

Iti cer iertare pentru promisiunile soptite pe genunchi si uitate imediat cand m-am ridicat in picioare. Tu ti-ai  respectat fiecare promisiune mereu, fara macar sa merit asta.

Iti cer iertare pentru ca caut suferinta in loc sa accept fericirea.

A fost mai usor sa ma plang decat sa am curajul de a ma da la o parte din viata celor care nu ma doresc langa ei, si  ai accepta pe cei care ma iubesc. 

Iti cer iertare pentru ca-Ti spun cat iubesc ploaia, doar pentru a ma ascunde de ea.

Iti cer iertare pentru zilele in care uit sa ma rog. Sa multumesc. Tie. Parintilor. Prietenilor.    Celor   care ma ranesc. Dar mai ales celor care ma iubesc.

Iti cer iertare pentru acele clipe irosite. Clipe care s-au transformat in zile. Ani. Clipe in care am pierdut timp. Atat de mult timp.

Iti cer iertare ca uit cum ziua de azi poate fi ultima. Si uit ca ¨ziua de maine˝ trebuie meritata.

Iti cer iertare, nu pentru ca iubesc, ci pentru ca iubesc fara masura, pe cel care nu-si doreste asta. Iubesc necugetat.Pur. Brut. Fara cereri. Doar rugaminti pe care numai Tu le stii.Stiu ca ai spus ca iubirea e nemasurata.Insa iubind, de unul singur, tot dai fara sa primesti nimic.Iar atunci ramai cu abisul. Abisul  e nefericire. Pentru asta iti cer iertare.

Iti cer iertare pentru ca risipesc din mine. Nu ma interesat ca pot face lucruri mununate. Mi-ai dat puterea acestea. Darul acesta. Mie si celorlati. Mereu am preferat sa uit asta.Contrariul....cerea curaj.

Iti cer iertare pentru ca unele lucuri mi s-au parut prea mult de indurat Si atunci am dat vina pe Tine. Uitasem ca eu am ales fiecare lucru pe care l-am facut.Si pe care l-am facut gresit.

Iti cer iertare pentru ca nu inteleg cat ma iubesti. Pentru ca gresesc. Pentru ca uit cat de repede ¨azi¨ devine ˝ieri¨.Pentru ca  uit cum tu esti Tatal meu iar eu fiica Ta. Iti cer iertare pentru acestea si pentru alte multe lucruri.

Nu voi face o promisiune. Insa stiu ca schimbarea poate fi si in bine, nu doar in rau. Asa cum am aflat ca prefer fericirea. Da! Voi incepe de la fericire......Sa o accept.Iar acesta e doar primul pas spre Raiul meu.

Imagine preluata de pe:www.deviantart.ro

    Respiri. Dar traiesti? Teoretic da. Practic...te intrebi daca un om poate fi mai singur de atat. Ai spus stop.  Stop unei relatii sau prietenii. Ai facut-o fiindca trebuia. Tu stii asta. Ceilalti...stiu doar ca tu ai hotarat. Nici nu ti doresti sa stie mai mult. In fond, multi nici nu ar  intelege ca a trebuit ...nu ai vrut. Punct. Dar e un punct atat de mare incat te pierzi in el.Doare....totul. Orice.     Usor, usor...iti dai seama ca facand totul in doi ai uitat...de tine. Cine esti tu acum?De unde sa incepi?  Cum sa te ridici? Ai vrea sa dormi mai tot timpul. Doar atunci uiti....Insa nu poti dormi la nesfarsit. Deschizi ochii...si o iei de la inceput.Ciudat e ca inainte stiai de Dumnezeu. Acum simti ca ai nevoie de El. E bine ca te-ai pus pe genunchii. Stand asa...lacrimile curg mai usor.

   Trec zile...si toate sunt la fel. Acum pe langa durere...sta pitit dorul. Ti-e atat de  dor...Vrei sa iesi afara. Dar cu cine? Sa  stai in casa? Innebunesti. Pleci departe... Crede-ma, nimic nu ramane la granita. Iei totul cu tine. Ce-ti ramane de facut?....

    Ei bine, imi pare rau ca sunt atat de sincera....insa ai foarte multe de facut. Asa ca ridica-te. Eu am sa-ti dau cateva idei.

    Pentru inceput accepta.Accepta ca doare.Acepta ceea ce simti ca sa faci loc păcii. Stiu ca ti-e dor de liniste....mai mult decat de fericire.Dar mai presus de toate ai nevoie de libertate.

     Desprinde-te de amintiri. Nu le lasa mai presus de tine. Amintirile sunt bune cat timp te fac sa zambesti nu sa plangi.

   Confeseaza-te....unei foi, sau unei fotografii. Nici una din cele doua nu vor spune ce le-ai povestit decat daca vrei tu.

   Ia-ti un prieten, urca-te in masina si dute la acel local aflat la kilometri departare. Chiar si pentru un Cola...insa dute.

   Ocupati timpul. Tot timpul. Sunt sigura ca macar un lucru ai vrut sa-l faci de cand te stii...Insa ai tot amanat. Acum e timpul lui. Go for it!

    Nu te izola. Cateva zile sunt acceptate.  Dar nu transforma cateva in toate. Aproiete de oamenii la care tii. Cunoste-i pe ceilalti. Sunt atatia oameni uimitori. Invingatori. Cunoaste-i. Si invata de la ei

   As putea scrie inca cateva pagini bune cu ce  ai putea sa faci......Insa prima data trebuie sa VREI. Asta e tot ce trebuie sa  faci tu.Trebuie sa vrei...Iar restul vine de la sine.

   Si inca un lucru: TIMP. Timpul le rezolva pe toate. Da. Stiu. Nu aveai chef sa auzi clieseul acesta.....Insa vrei nu vrei...timpul trece. Imaginile vor fi mai incetosate, durerea mai mica, iar iubirea...Vei iubi din nou.

In fond... Invingatori sunt cei care la sfarsitul zilei zambesc, pentru ca ei stiu ca urmeaza o alta zi.Buna sau rea...cat timp traim...inca putem alege.