...Esti tu. Sunt sigura ca nu de putine ori ai plans. Si toate cicatricele care inca ard la o simpla adiere a unei amintiri se vad atat de clar in ochii tai. Razi rar. Cu adevarat. Pentru ca oricat de mare ai fi, oricat  de matur ai devenit, durerea inca exista. Sub alte forme. Insa exista. Te doare cand oamenii nu au ce manca, cand sunt mai multi caini ‚aruncati’pe strazi decat gunoaie. Oh, si cate ‚gunoaie’ avem...Trebuie sa-ti spun ca durerea nu va disparea. Si nu e pentru ca esti tu ghinionist. Pentru ca stiu ca asa te consideri. Ci pentru ca ea e ‚barometrul’ fericirii tale. Tot ce trebuie sa faci e sa-ti aduni binecuvantarile. Nu le mai lua drept ‚rasplata’ pentru ca pur si simplu existi. O, dragul meu, tu care citesti....afla ca undeva, cineva, in momentul acesta se simte cel mai napastuit om de pe fata pamantului.Si poate chiar e! Asadar, daca tu acum citesti ce am scris de pe laptop, si nu doar, cred ca esti bine. Cel putin la un nivel la care inca se merita sa lupti....

Ai iubit...Da, stiu.Ai suferit! Stiu. Inca regreti ....Pacat. Nu regreta niciodata ca ai iubit. Ca sufletul tau a iubit. Candva asa consideram si eu...Cumva ca regretele definesc cel mai bine starea mea de dupa lacrimi, tortura sufleteasca, si zambete false. Dar de fapt tot ce se intampla nu era decat o ‚stocare’ a tot ceea ce simteam. Stocam durearea, neincrederea, umilinta, suspiciunea, paranoia, pana m-au acaparat. Atat de tare, incat am uitat ca am iubit, insa nu am uitat cat de urat am fost ranita. Am fost necumpatata cu ce pastram in sufletul meu si ce lasam in urma. Pentru ca e o mica smecherie aici...pe care nu o stiam. Nu stiam ca ce pastrezi devine parte din tine. Si am pastrat, sa zicem...apa de la florile uscate. Si, ei bine, stii ce se intampla cu apa aceea...Ce vreau eu sa intelegi e ca...ceea ce ai pastrat e in sufletul tau. Si candva, acel ‚cineva’ va intra de la prima intalnire acolo...nu ar fi urat din partea ta sa-ti aduci ‚musafirul’ care vrei sa devina permanent intr-o casa urat mirositoare, cu tablouri vechi, chipuri care nu le mai retii bine dar pe care le detesti,  asezate langa un cufar plin de resentimente? Poate acel cineva va dori sa ramana acolo...insa cand nu ai destul de mult spatiu si doar te inghesui...pleci. Si din nou, vei da vina pe iubire, pe cat  de groaznica e viata si cat de blestemat esti si....Stop! Odata cu toatea acestea am invatat, si am fost invatata...ca raul, oricat de mic, sub orice forma, murdareste orice si se raspandeste mai repede decat o ciuperca...Chiar si iubirea. Chiar si pe ea. Iar daca nu ai norocul de a avea pe cineva special langa tine, care nu renunta, chiar de a strigat la tine de vreo cateva ori ca va face asta...te vei trezi, singur, deschizand acel cufar...punand inca ceva in el. E greu sa fii cel ‚dinainte’. Insa nu e imposibil. Incepe cu mintea. ‚Nu crede tot ceea ce gandesti!’. Treci la suflet, aculta-l, priveste-l, ajuta-l. Lasa-te ajutat. Incepe cu increderea. Incepe sa te increzi din nou. Daca crezi...totul va veni de la sine. Si iti spun! Ai grija ce pastrezi in sufletul tau! Pentru ca acolo sunt de fapt toate comorile tale. Incepe sa faci curatenie! Si iti repet: Oglinda sufletului tau...esti tu. Zambeste. Cineva te iubeste.

....N-am mai scris demult. Mi-era dor. Da, unele lucruri trebuie facute. Ca tot veni vorba de suflet.:) Asadar, iertati-mi stangaciile. Zambeste. Cineva te iubeste.:)