Am fost destul de sceptica in privinta asta...Eram invaluita de o ceata in care primul sarut era pentru totdeauna. N-as  fi  fost impotriva, dar viata are o cale aparte de-a ne preda lectiile. Si dupa cum stiti...eu le-am prins mai greu. Si ma bucur. Grea de cap dar cu noroc, cand imi privesc sotul.

Da, cred in jumatatea mea! Dar pana o gasesti cred in saruturi furate, trandafiri primiti, inimi frante si lectii mai mult sau mai putin invatate. Si mai cred in respectul care-l ai pentru tine draga mea. El face diferenta.

Da,  cred in iubirea care tine o viata! Dar pana acolo, ai iubiri de un an ,  intalniri de o ora,  copci pe suflet si pansamente pe inima. Stai linistita. Nimeni nu a murit din atat. Nici eu. Nici tu.

  Da, cred in singurul care e primul si ultimul barbat din viata ta! Tine de principii. De limite. Parfum. Iubire. Noapte. Regrete.Sau nu.

  Da, cred in iubire! Insa eternitatea e doar pentru nemuritori. Mai cred si in munca. Cred in lumanari parfumate, jartiere negre si rochite transparente...Insa cred si in a sta langa el cand tace sau uraste totul. Si mai cred intr-o cina foarte gustoasa gatita de tine, draga mea.

  Da, cred in doua, trei iubiri. Insa intr-un singur juramant. ‚Da’-ul nu e pentru inelul stralucitor, masina superba sau freza fancy. Nu.

 ‚Da’-ul,  trebuie sa fie pentru cele mai negre timpuri, pentru cele mai crunte indoieli, pentru tot ce veti pierde si vi se va rupe sufletul. Pentru tot ce veti face amandoi. Nu doar la bine. Ci mai ales la greu.

 Iubirea e pentru o viata, juramantul e nemuritor. E acceptul tau in fata lui Dumnezeu,in casa Lui,  pentru darul care ti l-a trimis. Ai grija ca dupa ce-l despachetezi, sa nu-l murdaresti, sau sa te plictisesti. Ai mare grija. Cu exceptii, unde iubirea e doar un fum greu de respirat si te ucide.. ..Juramantul nu se rupe .  

  Am nevoie de curaj. Mult curaj.  Cam cu totii avem nevoie de el.... Dar inainte de el avem  frica.

  Aproape in fiecare seara o auzeam si o aud pe bunica mea zicand: „Daca mai ajungem si maine, tot e bun”.  Demult, oamenii adormeau cu ingaduinta lui Dumnezeu, pe genunchi rugata. Si adormeau usurati,  ca venea sau nu maine....Ei  nu aveau de dominat lumea si o agenda plina cu rau de facut. Nu aveau miliarde de pierdut. Va dati seama? Am ajuns sa ne rugam de moarte sa ne mai lase o zi, poate mai furam ceva.... De unde curaj, cand traiesti din frica?

  Ti-e frica sa adormi, pentru ca vine ziua de maine. Ti-e frica sa adormi pentru ca e posibil sa nu vina ziua de maine.

Ti-e frica sa ti faci cafeaua pentru ca e posibil sa te electrocutezi, sa mananci pentru ca toate chimichalele sunt in orice aliment ai inghiti, sa-ti duci copilul la scoala pentru ca e foarte probabil sa intre un psihopat cu o mitraliera , sa conduci pentru ca cel mai probabil unul e beat sau altul drogat, sa vorbesti cu sotul pentru ca cel mai probabil va veti certa, sa mergi la doctor ca e foarte posibil sa ai cancer.

    Ti-e frica sa iubesti, asa ca urasti. Sau sa traiesti, si preferi sa mori.  Ne este frica de noi insine. Tu si sufletul nu mai sunteti una. Cum sa ne fie bine cand nici nu suntem intregi?  Ne este frica de orice, mai putin de Dumnezeu.  Cat de lasi suntem!

    Cand ai inchis ultima data ochii fara a te gandi ca maine ai ceva neaparat de facut?  Depinzi.            Depinzi de tot ce misca in jurul tau, si iti place sa fii legat. Esti legat deasupra prapastiei dar ti se pare mai sigur decat sa fii liber, sa poti alege tu, nu restul pentru tine, si sa fii calcat de multimea care e la fel ca tine, si asculta de un dement care striga: Bravo turma! Am spus ca ti se pare mai sigur, dar adevarul e ca ...ni se pare mai usor.

   Oh de cat curaj avem nevoie.....Desi in stadiul in care suntem ca omenire...nu cred ca ne mai ajuta nici el. Poate daca ne-am destepta cu totii intr-o dimineata, in care nu ne-am trezit cu frica ci doar cu gust de libertate. Pentru ca suntem niste fricosi. Si suntem exact cum vor cativa sa fim.O stim, dar ce dulce-i  ignoranta...Si o sa platim pentru asta...

     Nu stiu sa-ti spun ce sau cum sa faci.  Habar nu am nici eu! Dar stiu ca libertatea e scumpa.        Aceasta e curajul. Frica te subjuga.  Am  auzit ca „Daca treci prin iad, mergi inainte.” E unul din citatele mele favorite. O fi ca e scurt...sau ca intr-un mod straniu, ma face ma simt mai in siguranta.  Dar ce sa zic...Daca deschizi televizorul, observi probabil ca suntem aproape de a afla ce-i iadul...Asadar, sa nu uitam sa mergem inainte.  Si hai din cand in cand sa mai vorbim de curaj...Poate sunt unii dintre noi care asteapta sa auda ca nu e uitat.

 

    O, da da. Doar un pic. Sa  incep sa frec  lampa! Simplu!....

    Mi-a placut atat de mult sa fiu copil incat mi-era tare greu sa inteleg exact ce inseamna sa fii femeie. Mai exact ce inseamna pentru el. Ce ne facem cu un tipar cand avem atatea gusturi?...  Cand eram mica, credeam ca devii femeie cand te mariti. Uite asa, hocus-pocus. Ce usor era nu? Dar sexul nu te face mai mult femeie. Poate atunci cand faci dragoste mai inveti cate ceva...

     Eram dezamagita de mine. De ce nu pot fi atat de sexy, feminina, eleganta, inteligenta, fermecatoare, incat sa fiu irezistibila pentru el? Dupa ce treci de 20 si ceva de ani afli ca e una sa te iubeasca si alta sa fie nebun dupa tine. Si stim cu toate caci da, avem iubirea, si adora mancarea aceea gustoasa pe care o perindam prin fata lui...dar cand ne-om perinda  noi pe jumatate goale destul de sexy incat sa uite de toate? Cam se duce pe copca si mancarea si...iubirea aia zambitoare.

      Mi-am luat tocuri de 15. Rochite pana la genunchi. Fustite mulate sau scurte.Palarii. Pantaloni feminini.    Bluzite din dantela. Jartiere.  Eram hotarata sa devin irezistibila. Ca un copil ce crede ca Tom si Jerry inca se bat la Disney.  Le am scos pe toate din sacose si le-am aranjat frumos in dezordinea mea din dulap. Abia asteptam sa le port. 

     Am ales prima tinuta: botine cu toc, rochita pulover, ciorapeii fini de toamna, paltonas scurt, esarfa si palaria. Fain asa...dar ceva nu mergea! Nenorocita aceea de oglinda nu ma lasa sa ma bucur. Asa sunt unele ‚individioase’. Pe manechin erau perfecte. In puii mei, erau perfecte si pe mine..in mintea mea. Adica port doar M spre L....Adica...nu e asa rau, nu? Bine... Nu eun  S...Si burtica asta..Oh, Doamne,  din profil zici ca am 3 luni. Pfaiii, cum sa port eu asa ceva? Mi se vede tot! Adica toata burtica... Si e una sa fii graviduta , si cu totul alta sa fii...pufoasa. Prefer asa.  

   Oh, eram atat de suparata, incat am terminat o ciocolata in cele 5 minute in care cautam diete.    Cum sa te pui cu asta? Cum sa te abtii? Oare daca mananc cate o patratica pe zi...? Doar o mana de chips-uri? Fara sucuri! Uuuh, uuuh, asta pot! Si am inceput. A mers...o zi, doua, trei...No, se pare ca la mine trei  e cu noroc. Atat m-a tinut. Eram suparata foc ca nu sunt destul de ambitioasa sa ma infometez. Si de suparare nu am baut. Insa am mancat dulciuri de zici ca era Craciunul. Ultimul din viata mea.          Ooooh Doamne! Nebunie! Cea mai fericita. Dar grasuta....si nu asta era singura problema. Ci faptul ca eram complet nesigura pe mine. Absolut neincrezatoare. Cum acoperi asta? Te alinti, te prefaci, ramai un copil...E mai simplu. Si apare sotul cu o idee salvatoare: Sala. Sport!

  SPORT?! Whaaaat? Il detest!!!  Zambesc. „De ce nu?” ii zic. Mi am facut abonament. Zumba.  130 de lei. Dusi pe apa sambetei...Nu stiu de am fost o saptamana...Dar macar m-a tinut mai mult de trei zile.  Progres...Mare progres.

   Si ma intalnesc cu o prietena care era dubla si inca un pic fata de mine. Buuum! Top model! Doamne de ceeee? „Pentru ca esti delasatoare si deloc ambitioasa”, s-a auzit o voce de sus. Nu era Dumnezeu, ci prietena mea a raspuns la intrebarea pe care nu puteam sa o zic cu voce tare. Woow, stai, m-ai enervat. Ia-ma si tu mai usurel. Mi-a zis-o zambind, dar a durut ca o zi fara ciocolata.

   Am ajuns acasa. Ma uit in oglinda. Am vazut fete mult mai grasute decat mine, care radiau. Erau multumite si le prindea asta.Erau superbe. Asta isi doreau. Insa la mine nu s-a pus problema de asta. Eu chiar imi doream sa slabesc. Sa ma simt bine cand ma priveam.Imbracam. In fond, asta a fost mereu cea mai arzatoare si persistenta dorinta a mea.

  Da, am auzit ce mi s-a zis. Si mi am notat pe totii peretii mintii mele. Si am plecat la cumparaturi.  Cap de lista: Ceai verde, lamaie si restul lucrurilor. Fara paine, chips, suc acidulat si fara DULCIURI.  Am ales o zi in care pot trisa. Cu inghetata.Restul....moderatie. Set de exercitii zilnice. Si o prietena de suferinta. Fara dieta. Dar sa mananc ‚sanatate’. Asta mi-am propus.

Sa fii hot? Va anunt cum e in cateva saptamaniJ.Treaba merge! O sa va povestesc mai pe larg altadata.  Wish me luck!

  E atat de frig afara.Furtuna unei toamne care a cedat mult prea    repede....Am facut focul.Incep sa ma incalzesc.

 Dar oare...sufletul ? Oare pe el cum il incalzim ?...

Doamne, cate furtuni l-au devastat. Incercat. Rupt. Dar recunosc. De fiecare data a fost vina mea.Nimeni nu a intrat navala. Cu o exceptie....De fiecare data au batut. Iar eu am deschis usa, naiva, crezand ca dragostea e pentru totdeauna. Prietenia eterna. Crezand ca speranta nu poate da gres, si dintre toate cel mai curajos v-a lupta alaturi de mine,  sufletul. In fond, el era trofeul. Mereu e el.Si ghici ce? Am pierdut...De fiecare data. Si ca o scolarita lenesa, stiam ce am de invatat dar lasam pe altadata. E mai usor sa crezi  ca a fost alegerea ta decat a „profesorului”. Plictisitoare aceeasi prelegere...dar insistenta am mai fost. Ce imi mai placea sa raman in acelasi loc, desi plangeam din cauza lui.  Era mai simplu sa cred ca sunt indragostita si sa mi plang de mila ca nu ma vrea, in loc sa fug cat mai departe ca sa fiu fericita. Era mai simplu  sa ies cu ‚buna’ prietena la cafea decat sa i zic ca n’are decat sa se inece cu ea de una singura. Era mai simplu sa merg la o facultate pe care nu am inteles-o nici azi, si nici nu o sa incerc maine,  decat sa fac ce ador. Era mai simplu sa sper... Doar dragostea nadajduieste totul, nu? Gresit! Dragostea poate, naivitatea nu. Dragostea , uneori, se rasplateste. Naivitatea intotdeauna se plateste. Si am cazut tare jos....

Undeva acolo, unde toate relele se intamplau din vina mea. Si credeam asta cu o asa tarie incat gaseam intotdeauna scuze celor care ma raneau. Desi plangeam. Si ma inchideam in mine sau in casa. Cred ca singurul meu fir de care m am agatat mereu a fost pofta de viata. Am iubit viata asa cum o iubesc si azi. Si am ras cu pofta cand nu plangeam. Dar toata pacaleala asta doar ma arunca din nou in jos. Nu am trait nici o tragedie, stiu, ...insa asta se masoara in functie de sufletul fiecaruia, nu?

Stiam ce am de facut, insa nu voiam sa ma misc din loc....Daca se razgandeste si eu nu sunt acolo? In acel loc mizerabil?Atat de incapatana eram. Sunt si acumJ Insa nu mai este punctul slab. Am invatat ca e mai buna perseverenta. Daca te face fericita. De-as fi stiut atunci ce am invatat acum...printr-un sarut. Printr-un pas inainte.  Si totusi abia incep sa invat. Si o sa va spun si voua ce anume.  Data viitoareJ  Dar lasa-ma sa-ti spun acum ceva: Capul sus. Nu plangi degeaba.  E gheata care se topeste...Tocmai faci loc altcuiva. Curaj.