"Sunt aici!De ce nu ma auzi cand te strig?Nu-ti pasa?Nu cred asta.Stiu ca vrei sa vii si sa-mi spui cat de mult ma iubesti.Cat sunt de perfecta pentru tine...Stiu ca existi.Vreau sa cred asta.Vreau sa-mi arati ca stiu si ca pot sa te iubesc cu o dragoste vesnica, cereasca, nu pamanteana,nu egoista.Nu asa cum fac acum.De fapt cum 'am facut'.Vreau sa ma tii in brate si sa-mi soptesti: "Vezi?Iubirea exista.Iubirea merita..."

In urma cu ceva secunde adunate in minute,ce s-au transformat in zile, saptamani....am plans.Deoarece candva singuratatea m-a 'mintit' ca tu nu o sa mai vii, am facut un compromis.Ah...cat de gresite se dovedesc a fi compromisurile ce includ sentimente.Si mai ales..cat de dureroase.

Compromisul meu a constat in a renunta la tine, la acea iubire care 'exista'care 'merita' si am acceptat acea iubire mediocra, ata de egoista.Atat de banala.Chiar si asa eram dispusa sa iubesc.Sa incerc.Dar surpriza.El nu a fost dispus sa incerce.Scuza lui?'Eu nu pot sa te iubesc'.Cel putin am apreciat sinceritatea.Ce ras imi provoaca propozitia asta.Un ras amar...amestecat cu regretul de ai fi spus ce simteam, cu suferinta provocata de nepasarea lui.M-a ranit...atat de tare...incat m-a facut sa nu mai cred in nimic.Nici in clipele ce urmau cuvintelor izbite de el in sufletul meu,faramitat de fiecare propozitie ce mi-o adresa,nici in dimineata ce urma dupa noaptea in care oricum am adormit plangand si cu speranta ca poate maine ii va pasa mai mult.Nu mai credeam in nimic.Nnimic in afara de speranta.Speram la putinul minim de....de iubire.Insa ma multumeam si cu compasiune.Cat de jos am decazut atunci.Eram dispusa sa dau TOTUL pe NIMIC..Deci...vroiam mai mult.Oh, si am avut mai mult.Mai  multa incertitudine, mai multa indiferenta, mai multa 'joaca' din partea lui, mai multa suferinta.Fiindca singurul lucru mai mare decat iubirea ce o simteam pentru el,a fost durerea.Fiindca...nu a incetat sa ma raneasca cu vorba dupa vorba, cu fapta dupa fapta, zi dupa zi.

Insa cu fiecare moment ma doare tot mai putin, si mai putin.Si zambesc...fiindca stiu ca ma vindec.Deoarece acum mi-am dat seama ca suferinta e 'sarutul' ce 'trezeste' printesa ranita din naivitatea ei, si o aduce cu picioarele pe pamant.

De aceea ti-am scris.Fiindca mi-e dor de ceeea ce nu am avut vreodata.Mi-e dor de tine.De 'tine' cel care ma poti iubi cu o dragoste vesnica.Si zambesc.Fiindca stiu ca esti aproape."

 Inchide jurnalul.Este atat de obosita...Inchide ochii.Poate acolo undeva si el face acelasi lucru...Indata se ivesc zorii pentru o noua zi.O noua zi in care trebuie sa-si demonstreze ca e puternica.De aceea zambeste.E preludiul catre fericire...