In primul rand trebuie sa marturisesc ca sunt o pesimista.Azi cel putin. Nu pot spune ca ma bucur, dar sincer nici nu vad sa ma impotmolesc in asta. Mi se spune mereu ca vad Romania doar in "negru". Pai ce sa fac daca tot rozul l-au luat americanii? Mi se reproseaza ca negativismul este primul pas spre nenorocire....Ciudata discrepanta intre termeni. Eu ii spun...realism. Si ma consider o realista.  Asta ca sa intelegeti ca atunci cand m-am "declarat" pesimista nu m-am referit la  faptul ca as avea tendinte de sinucidere pe fond de rock'n'roll. Sau alte genuri muzicale... Si de altfel, ca tot am inclus programa "lamuriri" , vreau sa adaug ca si optimistul poate fi la fel de bine realist. Insa in ziua de azi, pana si realismul difera, nu?

Cand am spus ca sunt pesimista, i-am dat o denumire sufletului meu.  Esti fericit? Multumit? Atunci esti optimist. Esti trist? Atunci esti pesimist. Sau cel putin asa e la mine. Azi sunt pesimista. Maine as putea fi la fel de bine optimista.

Acum....De ce vorbesc despre asta? Fiindca am primit de la unii dintre putinii mei cititori, prieten, sau persoane care imi cunosc doar numele, "reclamatii"conform carora sunt prea pesimista. Eu ma bucur enorm cand cineva  imi scrie sau imi spune personal parerea despre ceea ce scriu, ca sunt ele critici sau complimente. De aceea o sa punctez deschis ideea. Sunt pesimista. Poate maine o sa fiu optimista. Insa dragii mei, cu foarte rare exceptii, crudul  adevar e ca suntem cu totii pesimisti. Atunci cand deschidem ochii si regretam ca a inceput ziua, sau cand nici nu simtim aroma de cafea ci pur si simplu o inghitim, si chiar si atunci cand iti spui ca maine vei trai mai frumos ca azi...chiar in acel moment uiti de "azi", fiindca "azi" pare deja prea grea pentru ati include si fericirea in ea. Asa ca, vezi tu? Esti   pesimist prin esenta ta. Insa ceea ce ne transforma in optimisti e speranta. Speranta pesimistului e mai valoroasa  cateodata decat zambetul unui optimist. Fiindca speranta, dragii mei, moare ultima in lupta. Iar cea mai grea lupta e aceea pe care o ducem cu noi insine. De aceea avem nevoie disperata de speranta. De speranta pesimistului.