Nu am mai scris de mult timp. Atat de mult incat parca am uitat ce ar trebui scris. Cat sa va las sa cititi in sufletul meu...Am incetat o vreme sa transform sentimentele in cuvinte, fiindca...mi-am spus ca nu sunt destul de priceputa la asta.Mi-am spus ca ce fac eu e infim in comparatie cu ce fac, altii mai buni decat mine. Mi-am spus ca nu-mi permit  sa confesez principiile in care credeam, cred...cu fiecare particica  din mine, daca eu insami am tradat unul sau altul din ele. Mi-am zis ca pot sa-mi las balta visele doar fiindca nu mi s-a indeplinit unul din ele....
Am crezut ca ignorand....uit. Si stiam ca nu este corect sa fug de un lucru care ma facea sa cred in mine. Insa noi oamenii suntem obisnuiti sa alergam cat mai departe de "noi"...

Desi...ignorand nu treci mai departe, si "timpul" te lasa in urma lui, prins in mrejele propriilor sentimente iar ideea de "mai bine" pare atat de departe...

Iar cand stai  pe loc...te ajung din urma lucruri de care credeai ca ai uitat. Si  asa....cazi in golul pe care tu singur ti l-ai creat, atunci cand ai renuntat la a fi "tu".

Eu am renuntat...o vreme. Asta fiindca eram prea obosita sa mai cred in vise. Obosita de nepasarea, falsitatea, mediocritatea si jocurile unora din jurul meu. A unora din sufletul meu...

Atat de obosita incat am ocolit putinele lucruri de care m-as fi putut sprijini in fuga mea.Iertarea, speranta, zambetul, imbratisarea, iubirea..Si am inchis ochii cand am trecut pe langa singurul umar lasat ca sa pot plange.  Fiindca EL e singurul care stia cat de orbesc alerg, cat de obosita sunt..Si a ramas langa mine. Fara a-mi cere mai mult decat pot da...Ci doar ceea ce snnt dispusa sa ofer .

Mi-a amintit ca Cineva a platit pretul suprem pentru ca eu....sa traiesc.Asadar, cu ce drept imi permit sa uit de singura poteca spre Fericire....Si i se spune Suflet..

 Si nu promit. Dar sper sa raman "eu" , cea care m-am nascut sa fiu. Si incep prin a asterne franturi din suflet pe hartie...