Suna telefonul. Somnoroasa, incerc sa-l gasesc in intunericul din camera. A incetat. Ma uit la apel. Una din cele mai apropiate prietene ale mele. E ora doua. Doua noaptea. Ma gandesc ca poate a fost o gluma. Dar nu. De data aceasta suna din nou. Raspund.

 "-Ce faci?
-Bine, raspund confuza.
-Cand vii in tara?
-In doua saptamani, raspund din nou. Esti bine? Sa intamplat ceva?
-Da...A murit M.

Auzeam cum isi inghite lacrimile...si cu toate acestea nu puteam crede. Nu credeam ca baiatul cu care ar fi  trebuit sa se casatoreasca...a murit. Dintr-un accident stupid. Simteam ca e distrusa, vorbea sa dupa o unda de soc, spunandu-mi mereu ca ea inca nu crede ca e mort. E imposibil....

Am vrut sa scriu asta fiindca in primul rand e vorba de o persoana din sufletul meu. In al doilea rand, M. mi-a fost si mie prieten. Si am mai scris, fiindca..am vrut sa vedeti ca persoana de langa voi este ACUM. Cat de usor este sa o pierdeti...Nu-i spuneti cuvinte pe care le veti  regreta. Si nu amana cuvintele care TREBUIE  spuse. Incearca sa iubesti frumos. Cand se termina...pe langa lacrimi sa lasi loc pentru amintirile frumoase si cuvintele adevarate. 

Mi-a spus ca l-a iubit enorm. Il iubeste. Si il va iubi. Dar cat de rar ia spus lui asta...

Nu uita ca in zilele noastre , "ziua de maine"a devenit atat de fragila. Parca ii este tot mai greu sa ajunga la multi dintre noi. Din ce in ce mai multi. Poate e prea impovarata de lucrurile lasate ei. Lucrurile lasate zilei de maine.

P.S.: ....Sunt alaturi de tine. Suntem cu totii. Fiindca, scumpa mea prietena, te iubesc. Iar pentru mine, cuvintele pe care le spun sunt adevarate.

                                             M.- Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.